Patru vicepreședinți ai grupării FC Barcelona, potențiali candidați la alegerile din 2010 pentru postul de președinte, au fost filați în luna aprilie de detectivi angajați de directorul general al clubului, Joan Oliver, informează cotidianul El Periodico.
Potrivit jurnalului spaniol, cei patru vicepreședinți sunt Jaume Ferrer, Joan Boix, Joan Franquesa și Rafael Yuste. „Clubul a angajat o firmă de detectivi particulari, Metodo 3, pentru a face investigații, fără ca Laporta și trei din persoanele afectate să știe ce se întâmplă. Potrivit unor surse, ordinul a plecat de la directorul general al clubului, Joan Oliver„, scrie El Periodico.
Cotidianul menționează că unul dintre vicepreședinți a știut de investigația detectivilor și a acceptat să fie filat, însă ceilalți trei nu știau nimic. Un vicepreședinte a aflat apoi de filaj și le-a spus și celorlalți, după care oficialii catalani s-au dus și i-au cerut socoteală președintelui grupării, Joan Laporta. Laporta s-a arătat însă surprins de ceea ce i s-a spus și i-a asigurat pe vicepreședinți că nu știa nimic.
Joan Oliver a declarat, joi, că vicepreședinții Jaume Ferrer, Joan Boix, Joan Franquesa și Rafael Yuste au fost supuși „unei investigații de securitate perfect normală, fără să existe vreo ilegalitate„. El a confirmat că nici președintele Joan Laporta și nici trei dintre vicepreședinți (Ferrer, Yuste și Boix) nu știau de filaj. În schimb, Joan Franquesa avea indicii că este supus unei investigații.
„Această investigație s-a făcut avându-se în vedere antecedentele privind securitatea, amenințările la adresa președintelui, furtul calculatorului său, furtul bazei de date și alte detalii pe care le vom dezvălui. S-a făcut pentru protejarea persoanelor, nu pentru spionarea lor. Când cineva face obiectul unei investigații de securitate, primește rezultatele ulterior„, a spus Oliver.
Oficialul clubului catalan a precizat că nu are de gând să demisioneze ca urmare a apariției acestor informații. El a adăugat că investigația a costat 56.000 de euro, adică unu la sută din bugetul pentru asigurarea securității clubului.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER